Ploaie de aprilie

Mi-am luat o umbrela pe care am dat 10 lei, cu speranta de a ma tine cel putin 3 ploi.

M-a tinut o ploaie si la primul vant putin mai rapid ca o mangaiere (de fapt era ditamai vantu’ cu perspective usoare de furtuna), s-au descusut si s-au si rupt pe alocuri vreo 2-3 spite.

Iar umbrela mea s-a transformat intr-o caciula pepit, pe care ma incapatanam sa o tin deasupra capului…fiindca intradevar ploua serios si nici acel vant nu parea sa glumeasca…

Cel putin ma bucur ca m-a aparat de ploaie dimineata aceasta. O ploaie dintre acelea, atat de iubite de noi bucurestenii.

Ploaia aia care de obicei incepe lunea dimineata si te insoteste in drumul tau poticnit spre servici. Acum e exceptie, ca-i marti. Insa avem mari sanse sa beneficiem de aceasta vreme superba toata saptamana (yu-ppppy!)

Fireste, aceasta ploaie este acompaniata inevitabil de baltoace, precum o simfonie universala desavarsita de soferi, carora pare a le face o placere nebuna sa se afunde in ele cu viteza. Daca sunt si pietoni pe trotuare, asteptand sa traverseze strada, atunci spectacolul e total.

Oricum, bucuria lor este de scurta durata, fiindca de cate ori ploua, nu stiu ce miracol se intampla: fie oamenii nu mai stiu sa conduca si uita complet de regulile de circulatie, fie tin toti mortis sa iasa cu masina..ca deh e ploaie..si ploia este atat de uda…cert e ca se poticnesc toti neputinciosi in cate-o intersectie…iar bucurestiul devine o imensa parcare zgomotoasa.

In fine, ajunsi la serviciu, nimeni nu este mai fericit. Nici pietonii si nici soferii.

Uneori, cand te asezi extenuat pe scaunul de la birou, ai senzatia ca vii dintr-o indelungata calatorie. Ai strans atatea intamplari si ai de tras atatea concluzii mai mult sau mai putin folosofice…incat nimic din ce s-ar mai putea intampla in acea zi, pare sa nu mai conteze…

NATO, SUMMIT, politica si-un pantof pe comanda

Au fost minunate zilele summitului. Fiindca am fost libera.

Sa vedeti ce am facut eu cu libertatea mea in timp ce oamenii se dadeau peste cap sa iasa totul bine de summit, sa analizeze cat mai inteligent ceea ce se petrecea sub ochii lor si sa traduca atat cat puteau de prost spusele lui Bush. La un moment dat ma strambam la televizor incercand sa citesc pe buzele lui ce oare dorea sa spuna fiindca traducatoare spunea ceva de genul: aaaa, o sa ma intalnesc cu Putin, aaa pai unde tot la mare ca e trend :-). Si da o nota de real intrevederii. (sic!). Nu a spus asta insa nici nu am inteles nimic din traducerea ei.

Alte lucruri care s-au notat in acele zile: pentru prima oara s-au auzit pasarelele pe calea victoriei, fiindca tot romanul stie ca de obicei se aud masini, frane de masini, claxoane tot de la masini. Acum, tot din spusele unui martor ocular, zona parea a face parte dintr-un oras mic de provincie. Chiar parea o zona dintr-un oras mic, parasit, de provincie.

M-am intalnit cu o prietena, mi-am cautat restaurant pentru nunta si mi-am cumparat un pantof. Pe care nu l-am luat insa de la magazin si nici nu era gata. O sa-l iau atunci cand voi plati si a doua rata si nu va fi singur. Si pantofii circula-n perechi. Altfel ti se pune semn pe buletin.

A si tot cu summitul asta, s-au mai strans probabil ceva nebuni de pe strazi. Nu i-au luat pe toti fiiindca s-au inmultit. Fireste stresul e de vina si fireste toti suntem sanatosi :-).

Fireste tot acest SUMMIT a fost un lucru super important. Toti oamenii au recunoscut asta si s-au lasat contaminati de moment. Mie doar mi-e un pic mila de Macedonia. Sa pleci cu coada-n’tre picioare nu e tocmai o.k.  Adicatalea cum sa-si schimbe numele sa nu se puna grecii contra si sa o lase si pe ea sa intre in NATO?

Nu e ca si cum ti-ai schimba numele fiindca e urat si te compromite. E nume de tara. Or sa faca oare campanie de rebranduire? hmmm

Emotii vizionare

 

Cred ca pentru prima data in viata mea ma simt un pic obosita. Am cam abuzat de mine in ultimul timp. Munca a devenit un drog.

Ultimele saptamani le-am parcurs in transa. Drumuri prin tara, dormit pe sponci, munca multa… cat cuprinde. Ganduri si mai multe. Am trecut peste emotii. Lucrurile trebuiesc facute pur si simplu. Emotiile devin o piedica uneori.

In graba asta a mea totusi nu am uitat ca ma marit anul asta si ca vreau casuta.

Asa ca mai adaug o poza cu o casuta 

Imagine, schimbari si statistica

 

Suntem asa cum ne percepem noi sau cum cred altii ca suntem?

Sau suntem cei care am vrea sa fim?…adica un fel de embrion al unui EU care are nevoie de timp si multe multe experiente cat mai variate pentru a se concretiza in ceva… privind in trecut realizez ca pe ici pe colo sunt schimbari, privind in viitor imi dau seama ca sunt inca multe de facut si de invatat…cam prea multe si nu stiu cu ce sa incep

De aceea…cred ca o sa incep cu schimbarile. Sunt ele oare ceva pozitiv? Multa vreme am crezut ca da si acum tot spre da tind, partea rea cu schimbarile e ca stiu si eu, cumva ele te silesc sa te schimbi si nu intotdeauna in bine. Bun, si atunci realizezi ca acea schimbare nu ti se potriveste si ca e timpul sa incerci o alta schimbare. Dar merita oare sa risti?

Statistica spune ca, si aici ma leg de o reclama care m-a socat si m-a facut sa merg la doctor:  1 din 8 femei risca sa se imbolnaveasca de cancer la san…A fost chiar o campanie prin metrouri, scaune insemnate cu acest slogan. Ce sa zic..o perioada nu am mai stat jos cand asteptam metroul, sau stateam langa scaunul cu pricina si am mai investit si intr-o ecografie. So…aceasta reclama si-a atins scopul…sau acest semnal de alarma…insa am avut parte si de ceva cosmare.

De fapt nu-mi plac nici statisticile si nici sondajele de opinie…imi par a prezenta nu stiu cat la suta din adevaruri implacabile, probabil ca nu-mi plac lucrurile implacabile si nici cifrele. Insa imi plac destul de mult schimbarile. Imi par a fi noi sanse pe care ni le dam singuri., fortati mai mult de imprejurari..ce-i drept.

Despre imagine nu mi-am facut inca o parere.

Cu siguranta fiecare avem cel putin un mesaj de transmis, poate ca nu o facem cum trebuie, cand trebuie..poate lasam cate o bucatica din noi pe unde trecem, o bucatica dintr-un puzzle. Poate ne lasam dusi de val sau de instinct, sau poate pur si simplu actionam dupa un plan. Sau indeplinim un rol.

Despre resemnare si renuntare

 

Niciodata nu te poti plictisi in acest oras

Astazi a fost frumos afara si cum trebuia sa ajung din timp la o sedinta m-am pornit cu mai mult optimism catre statia de tramvai.

Aceleasi priviri cercetatoare in statie, aceeasi soferi care nu te lasa asa de usor sa treci pe trecerea de pietoni… acelasi tramvai care vine tagidim-tagidim ..acelasi manipulant indiferent, cumva desupra lucrurilor cotidiene fiindca pentru el oamenii sunt toti la fel…zilele sunt la fel…poate..cine stie.

In tramvai insa tabloul se schimba…oamenii nu mai privesc absenti pe geam, fericiti  ca au gasit un loc pe scaun unde sa mai viseze putin cu nostalgia patului somnoros de acasa…oamenii din tramvai asculta…

…un domn negricios-buhait-cu ochi injectati si cu o sticla de coniac pe care o vantura din cand in cand prin fata ochilor,  o femeie pe scaunul din spatele lui care exclama din cand in cand: Costel, dar ce te-ai schimbat, nu-mi vine sa cred, erai cel mai apreciat in facultate!!!…

Costel o priveste mirat/cotrariat si o indeamna sa bea si ea…spune ca nu-i mai pasa si ca tot ce-si doreste e sa bea…sa uite…femeia insista, isi arata socul de a-l vedea in aceasta stare, e putin tematoare…Coboara la prima.

El ramane pe acelasi scaun si se justifica tot timpul  spunand…ca el ce sa faca..a prins-o cu altul pe nevasta-sa, putea s-o omoare? Intra la puscarie…asa ca s-a apucat de baut…ne indeamna sa bem din sticla lui cu coniac…si repeta in continuu acelasi lucru…ce sa faca daca a prins-o cu un alt barbat?

Paradisul pierdut

Aceasta a fost senzatia pe care am avut-o strabatand rezervatia naturala Plitvice, din Croatia, vara trecuta…ca asist la un spectacol frumos e drept, insa la ceva ce a fost in trecut cand influenta omului nu era atat de nefasta… acum astfel de locuri magice au fost transformate in  rezervatii, in dorinta de a tine omul cat mai la distanta. Chiar si asa am vazut turisti care nu se sfiau sa incerce sa atinga pestii din lacurile f putin adanci.

Eram foarte multi turisti acolo, de toate nationalitatile si chinezi si rusi si francezi, japonezi… o multime de oameni diferiti insa fascinati de ceea ce vedeam acolo.

In concluzie, ne place cand vedem astfel de locuri speciale in care natura a ramas intacta si totusi nu facem mare lucru pentru a o conserva. Multi dintre noi, chiar daca regretam ca astfel de locuri sunt rare, cand plecam de acolo … tot mergem cu masini poluante, tot aruncam deseuri pe unde nimerim….si exemplele ar putea continua. Multi trateaza ecologia ca fiind ceva la moda, un trend, sustinut de un grup de oameni mai altfel…care nu inteleg ca asta e evolutia naturala a mediului (?!).

Astazi am iesit in Herastrau si am intalnit foarte multa lume acolo, atat in parc, cat si in drum spre parc. Ma simteam ca in autobuz…si revin la ideea ca oamenii alearga spre spatiile verzi, atatea cate au mai ramas. Chiar daca nu se mai pot bucura pe deplin, fiindca in acest oras cel putin, suntem mult prea multi pentru aceste, repet, prea putine spatii verzi tot incearcam sa ne bucuram de aerul ceva mai curat, de o plimbare in natura.

Oamenii ar trebui incurajati sa gandeasca mai ecologic si sa actioneze asisderea. Cu banii luati pe taxa auto de exemplu ar trebui sa se cumpere mai multe terenuri scoase la vanzare de catre proprietari si cumparate & transformate de catre primarie in spatii verzi (cu titlu permanent daca se poate).

Ar trebui sa fie cumparate mai multe containere pentru reciclare (hartie, sticla, plastic) si amplasate langa blocuri. Cred ca bucurestenii ar putea sa se mobilizeze mai usor daca ar fi la indemana aceste containere. Am vazut vis-a-vis de Mall 2 astfel de containere si m-am emotionat sincer in momentul in care am vazut o domnisoara, care probabil a strabatut ceva drum pana a ajuns la ele, varsand in ele deseurile. Si nu a fost un caz singular.

Pe seara am aflat ca 2 amice de-ale mele s-au dus la plantat de copacei. Week-endul viitor m-as duce si eu.

Cred ca mai avem o sansa.

Luna Plina & Cura de Slabire

 

E luna plina in noaptea asta si am vaga banuiala ca si azi noapte a fost. Altfel nu-mi pot explica visele bizare si starea ciudata.

Acum nu sariti sa-mi spuneti ca asta e starea mea naturala, doar stiti bine ca noi ne percepem diferit fata de cum ne percep ceilalti..si de aici socul cand ni se spun in fata tot felul de chestii. E drept ca acest lucru se intampla mai abitir in momentele cu mare incarcatura..emotionala…si de toate felurile.

Logodnicul meu vrea sa slabeasca… va intrebati probabil ce legatura are asta cu luna plina si cu introspectia. Bag seama ca nu va mai uitati la Urania si nici reviste astro-psiho-metafizice nu mai cititi.

Auzi, cica daca nu mananci nimic, bei doar lichide o zi intreaga (zi care sa cuprinda musai si o noapte cu luna plina)..slabesti 2 kile :-).

Acum stam amandoi cu ochii pe cantar  si asteptam minunea

Ganduri Pozitive

 

Mi-am propus sa gandesc pozitiv, acum ceva timp nu era nevoie sa-mi impun acest lucru fiindca venea de la sine.

Acum insa, situatia s-a schimbat. Trebuie sa-mi iubesc din nou orasul, asa cum il iubeam acum ani buni, e drept ca era mai putin aglomerat, mai putin amestecat…e drept ca pe atunci nu-l strabateam in fiecare zi de 2 ori pentru a ajunge la job si de la job, acasa… e drept ca atunci puteam gasi locatii fara fum mai lesne si  nu ma bateam la figurat cu alti oameni pentru un taxi. E drept ca pe atunci nu dadeai fuga la taxi fiindca nu reuseai sa te urci intr-un autobuz din cauza aglomeratiei. Taxiul reprezenta un anumit statut, acum sa mergi cu taxiul e doar alternativa transportului in comun.

Statutul ti-l dau, cica, masinile cat mai scumpe si toalele de firma. Inainte statutul  mai era reprezentat de telefonul mobil de ultima generatie…acum e taranism afisarea lui…asa ca tot ce poti face atunci cand te dai jos din masina si hainele nu au eticheta la vedere…e sa fii jemanfisist, sa abordezi aere de superioritate si musai sa ai alaturi o femeie ce pare a fi extrem de “scumpa” si se poarta in consecinta.

Trebuie, deci, sa gandesc pozitiv…sa ma axez pe lucrurile bune care au mai ramas in acest oras … sa ma gandesc de exemplu ca acum pot gasi mai lesne un job, acum nu stiu niciodata ce imi rezerva o zi inceputa poate banal, pot sa dovedesc faptul ca-s un om puternic si daca ma calci pe picior pot sa te mormai nu mai raspund : nu face nimic, ma uit urat la tine sa vezi ca exist sa fii mai atent alta data…

So, revenind la ganduri pozitive, chiar daca, aparent,  nu-mi pot gasi o casa sub 140.000 de euro, astept cu nerabdare provocarea de a gasi totusi o casa decenta in acest oras fara a fi nevoita sa ma indatorez foarte mult, fara sa fiu nevoita a ma muta de fapt din bucuresti desi in pliante scrie ca e foarte aproape, intr-o padure, practic pot ajunge la p-ta victoriei in maxim 30 de minute.

Pot sa gandesc pozitiv si mai ales trebuie sa gandesc pozitiv.

Targul Imobiliar

 

Astazi am fost la Targul Imobiliar deschis la Sala Palatului.

 Agitatie destul de mare pe la standuri, oameni care isi descriau ofertele succint si cursiv, iarasi oameni care ascultau cu speranta sau indiferenta sau nehotarare…deja erau in prima faza a unei alegeri pe termen lung …. fiindca asa se doreste a fi achizitia unei case… o alegere pe termen lung.

Se discuta despre zona, despre numarul de camere, despre suprafata construita/utila, despre pret pe metrul patrat, despre mijloacele de transport in comun aflate in zona, despre finalizarea blocului…despre toate aceste detalii si altele in plus…detalii cat se poate de practice si cred ca in subconstientul fiecaruia se afla intrebarea “voi fi fericit acolo, va fi un camin cu adevarat, va fi o schimbare benefica?” si multe alte intrebari atat de umane, carora insa un reprezentant imobiliar nu le poate raspunde. Fiindca tot ei, cei care vor o casa, au raspunsul.

Bine mai e si intrebarea: ” Ce naiba ma fac daca ma dau astia afara, cum platesc ratele?” Insa asta e prea terestra asa ca am lasat-o spre final

Revenind tot la aspectele practice, fiindca v-ati prins ca vreau o casuta, cinicii ar spune ca e ideea de “cuib” spre care aspira fiecare femeie ajunsa la un anumit prag de maturizare (asa o fi)…iata ce vreau eu!

  Vreau o casuta - apartament, spatioasa, noua daca se poate si se pare ca e cea mai inteleapta alegere pana la urma…casele vechi au devenit infernal de scumpe intr-un mod total nejustificat. Nu ma revolt, doar le exclud.

Loc de pierzanie

 

O.k ma declar invinsa de acest loc de pierzanie care poarta denumirea generica de MALL. Cred ca acesta este locul in care orice om obisnuit isi poate pierde sufletul…

Defiland printre tipe imbracate dupa un trend necunoscut, de mine cel putin, si tipi cu priviri atotstiutoare, neghioabe, autosuficiente sau poate cetateni obisnuiti manati de treburi zilnice prin MALL… ai tendinta sa iei putin din acest glam superficial si sa te infingi direct in…magazine

Ador magazinele din Mall si probez cam tot in marimi mici …cardul avantaj deja a sucombat, cardul de salariu se uita mustrator la mine insa tot vanez reducerile ,cu ochi critic ce-i drept. Deja nu mai sunt cumparator emotional ci unul ,cred  eu, matur, care alege in cunostinta de cauza produse care-i trebuiesc, sunt de calitate…si-l vor tine, cu ceva noroc, mai mult de 2 sezoane.

Dupa blugi am mai facut pasiune pentru genti, pasiunea pentru pantofi si rochite exista deja…. Imi place sa jonglez cu imaginea mea, nu ma iau in serios doar ma amuz sa pozez in diva sexy, femeie-sigura-pe-ea-ce-merge-zilnic-la-birou (femeie de cariera mi se pare ceva ce nu spune de fapt nimic, ceva vid si rece, asa ca evit termenul),  golan de cartier sau om banal pe strada … ma detasez si ma contopesc in acelasi timp cu lucrurile acestea de suprafata, f putin durabile in timp,  care iti hranesc orgoliul si vanitatea pret de secunde…

Pentru mine, un om puternic este acela care poate sta cu el insusi fara a se teme de moarte.