Mi-am luat o umbrela pe care am dat 10 lei, cu speranta de a ma tine cel putin 3 ploi.
M-a tinut o ploaie si la primul vant putin mai rapid ca o mangaiere (de fapt era ditamai vantu’ cu perspective usoare de furtuna), s-au descusut si s-au si rupt pe alocuri vreo 2-3 spite.
Iar umbrela mea s-a transformat intr-o caciula pepit, pe care ma incapatanam sa o tin deasupra capului…fiindca intradevar ploua serios si nici acel vant nu parea sa glumeasca…
Cel putin ma bucur ca m-a aparat de ploaie dimineata aceasta. O ploaie dintre acelea, atat de iubite de noi bucurestenii.
Ploaia aia care de obicei incepe lunea dimineata si te insoteste in drumul tau poticnit spre servici. Acum e exceptie, ca-i marti. Insa avem mari sanse sa beneficiem de aceasta vreme superba toata saptamana (yu-ppppy!)
Fireste, aceasta ploaie este acompaniata inevitabil de baltoace, precum o simfonie universala desavarsita de soferi, carora pare a le face o placere nebuna sa se afunde in ele cu viteza. Daca sunt si pietoni pe trotuare, asteptand sa traverseze strada, atunci spectacolul e total.
Oricum, bucuria lor este de scurta durata, fiindca de cate ori ploua, nu stiu ce miracol se intampla: fie oamenii nu mai stiu sa conduca si uita complet de regulile de circulatie, fie tin toti mortis sa iasa cu masina..ca deh e ploaie..si ploia este atat de uda…cert e ca se poticnesc toti neputinciosi in cate-o intersectie…iar bucurestiul devine o imensa parcare zgomotoasa.
In fine, ajunsi la serviciu, nimeni nu este mai fericit. Nici pietonii si nici soferii.
Uneori, cand te asezi extenuat pe scaunul de la birou, ai senzatia ca vii dintr-o indelungata calatorie. Ai strans atatea intamplari si ai de tras atatea concluzii mai mult sau mai putin folosofice…incat nimic din ce s-ar mai putea intampla in acea zi, pare sa nu mai conteze…
Postat in Uncategorized | Tagged ploaie soferi | No Comments »









